Antrenorul celor de la Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a comentat
eșecul suferit de echipa sa în fața celor de la Dinamo. Tehnicianul
campioanei a precizat că îi pare rău pentru eșecul suferit, mai
ales că a intervenit pe final de meci. Dan Petrescu consideră că va
fi o luptă acerbă pentru titlu și la retrogradare.
„A fost un meci pe care nu știu cum l-am pierdut. Este
prima înfrângere în istorie în meciurile cu Dinamo. Dacă stau să ma
gândesc nu e chiar așa rău, dar e păcat să pierzi în ultima
secundă. Sunt foarte supărat, dar nu avem timp să facem o dramă din
această înfrângere. Am avut multe ocazii, am controlat meciul în
repriza a doua. Cred că fi o luptă acerbă și la vârful și în
subosulul campionatului„, a spus Dan Petrescu la
conferința de presă de după meciul cu Dinamo.